Boala implica atat o componenta subiectiva, determinata de suferinta umana (illness), cat si o componenta obiectiva determinata de tulburarea somatica (disease), creand astfel o crestere a componentei nevrotice. Stresul dezvoltat la obiectivarea unei patologii rezida dintr-un mecanism complex, ce implica eliberarea unor neuropeptide si transmitatori care degradeaza suplimentar functia cerebrala deja solicitata.
Se dezvolta astfel un cerc vicios in care o patologie organica creste nivelul de stres, acesta la randul sau putand determina o perturbare in functionarea normala a organismului, dezechilibru ce are in final rasunet sistemic, scazand astfel calitatea vietii celui implicat.
Rezolvarea patologiei rezida din intretinerea unei relatii medic-pacient, rolul de bolnav (sick role) definit de T. Pearson incluzand obligatia acestuia de a considera starea sa indezirabila, solicitand ajutorul specializat si colaborand pentru vindecarea sa.
Medicul trebuie sa dea dovada de competenta tehnica, unuversalism in acordarea asistentei medicale, neutralitate afectiva, altruism, in masura in care acesta obtine consimtamantul bolnavului pentru investigatii si tratament. Daca aceste conditii sunt indeplinite, sansele de a controla, trata sau vindeca patologia sunt considerabil crescute, pacientul avand la dispozitie toate resursele medicale de actualitate.
